La scurt timp după evenimentul în care au fost anunțate noi sisteme și tablete Apple, gigantul din Cupertino a început propagarea noului iOS 12.1.

În urmă cu câteva luni, când am aflat toate detaliile despre iOS 12, s-au făcut primele mențiuni referitoare posibilitatea unor apeluri Facetime în grup. De la lansarea servicilui de videoconferință, erai limitat la dialoguri între două persoane, prin intermediul protocolului Apple. Funcția respectivă nu a fost însă disponibilă în versiunea inițială de iOS 12, dar a fost implementată odată cu iOS 12.1.

Același update lansat în urmă cu câteva ore, facilitează utilizarea telefoanelor iPhone Xs, Xs Max și iPhone Xr ca terminale dual SIM. Aceasta este o noutate foarte importantă pentru Apple, în contextul în care, compania americană a evitat să incorporeze funcționalitatea cu pricina în smartphone-urile sale timp de mai bine de un deceniu.

Pe lângă cele două funcții noi detaliate mai sus, există o serie de alte beneficii pentru care ar fi bine să-ți instalezi actualizarea. Lista lor completă poate fi analizată mai jos și provine direct de la Apple.

iOS 12.1 oferă în premieră funcționalitatea FaceTime de grup, adaugă peste 70 de emoji noi și furnizează compatibilitate pentru funcționalitatea Dual SIM cu eSIM pentru iPhone XS, iPhone XS Max și iPhone XR. De asemenea, această actualizare include corecturi de probleme și îmbunătățiri.

FaceTime de grup

  • Permite realizarea de apeluri video și audio cu până la 32 de participanți simultan
  • Conversațiile sunt criptate “end-to-end” pentru a vă proteja intimitatea
  • Porniți o conversație FaceTime de grup direct dintr-o conversație de grup din Mesaje sau alăturați-vă oricând unui apel activ

Emoji

  • Adaugă peste 70 de emoji noi, inclusiv personaje noi cu păr roșcat, cărunt și creț, emoji noi pentru persoane fără păr, emoticoane cu fețe mai expresive și ideograme emoji suplimentare reprezentând animale, sporturi și feluri de mâncare

Compatibilitate Dual SIM

  • Oferă în premieră funcționalitatea Dual SIM cu eSIM, care permite utilizarea a două numere de telefon pe un singur dispozitiv pentru iPhone XS, iPhone XS Max și iPhone XR

Alte îmbunătățiri și corecturi

  • Permite controlul adâncimii câmpului în previzualizarea aplicației Cameră pentru iPhone XS, iPhone XS Max și iPhone XR
  • Îmbunătățește conectivitatea celulară pentru iPhone XS, iPhone XS Max și iPhone XR
  • Adaugă posibilitatea de a schimba sau reseta codul funcționalității Timp de utilizare de pe dispozitivul copilului dvs. folosind Face ID sau Touch ID
  • Corectează o problemă care împiedica uneori selectarea celui mai clar cadru de referință pentru pozele realizate cu camera frontală de pe iPhone XS, iPhone XS Max și iPhone XR
  • Rezolvă o problemă care determina comasarea mesajelor într-o singură conversație atunci când doi utilizatori erau autentificați cu același ID Apple pe mai multe dispozitive iPhone
  • Remediază o problemă care împiedica afișarea unor mesaje vocale în aplicația Telefon
  • Rezolvă o problemă din aplicația Telefon care putea determina afișarea numerelor de telefon fără numele corespunzătoare ale contactelor
  • Corectează o problemă care putea împiedica raportarea anumitor site-uri web în raportul de activitate din funcționalitatea Timp de utilizare
  • Remediază o problemă care putea împiedica adăugarea sau eliminarea membrilor familiei din funcționalitatea Partajare familială
  • Adaugă o funcționalitate de gestionare a performanței pentru a preveni oprirea neașteptată a dispozitivelor, inclusiv opțiunea de a dezactiva această funcționalitate dacă survine o oprire neașteptată, pentru iPhone X, iPhone 8 și iPhone 8 Plus
  • Adaugă posibilitatea de a informa utilizatorii că funcționalitatea Stare sănătate baterie nu poate verifica dacă într-un iPhone XS, iPhone XS Max sau iPhone XR se află o baterie originală Apple
  • Sporește fiabilitatea VoiceOver în aplicațiile Cameră, Siri și Safari
  • Corectează o problemă care putea cauza raportarea unei erori de profil nevalid la înscrierea dispozitivelor în MDM pentru unii utilizatori dintr-o organizație

Pentru informații despre conținutul de securitate al acestei actualizări, vizitați acest site web:

https://support.apple.com/HT201222