O jandarmeriță și copilul acesteia de un an și jumătate, aflat în cărucior, au fost accidentați mortal pe o trecere de pietoni, în fața Tribunalului din Suceava. Tragicul accident de circulație s-a petrecut în după amiaza zilei de 14 noiembrie a.c., când tânara mamă și bebelușul acesteia au fost spulberați de pe trecerea de pietoni de un șofer, în vârstă de 26 de ani, din Mitocul Dragomirnei.

Cea care și-a pierdut viața este căpitan Irina Airinei, în vârstă de 40 de ani, care a îndeplinit funcția de purtător de cuvânt al Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni în perioada 2009 – 2015 și care în prezent se aflata în concediu de îngrijire a copilului. Irina Airinei urma să revină în serviciul activ peste două luni.

 

Martorii au relatat că în urma impactului, femeia a fost proiectată 20 de metri prin aer, suferind multiple leziuni grave. În ciuda eforturilor de resuscitare făcute de medicii veniți la fața locului, mama copilului a decedat.
Căruciorul în care se afla copilul a fost de asemenea proiectat după impact, la mai mulți metri, pe trotuarul de pe strada Ștefan cel Mare. Micuțul a suferit și el răni extrem de grave și a fost transportat cu o ambulanță la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean Suceava. Copilul este  în stare foarte gravă şi se află  în prezent în comă, iar medicii sunt rezervați în privința şanselor de supraviețuire.
Șoferul de 26 de ani, care circula cu o viteză de peste 120 kilometri pe oră, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ şi a fost reținut pentru audieri. Pe numele său s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.
“Poliţiştii au făcut cercetare la faţa locului, în prezent fiind în desfăşurare şi alte investigaţii. Urmează să fie vizionate şi imaginile de pe camere de luat vederi din zonă”, a declarat comisarul Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.