Dacă te-ai întrebat vreodată cum e să simți adrenalina vitezei la bordul unei Tesla Roadster, urmărește acest video. Pasagerii care au avut oportunitatea de a testa accelerația viitorului Roadster au fost dați pe spate, la propriu.

Cea de-a doua generație Tesla Roadster promite să fie cea mai rapidă mașină electrică creată vreodată. Atuul său va fi accelerația, care-i va permite să atingă 96,5 km/h în doar 1,9 secunde.

Cum se simte o asemenea forță de propulsie în interior? Urmărește clipul de mai jos, în care mai mulți voluntari au avut oportunitatea și curajul să simtă adrenalina seducătoare a celei mai tari accelerații din lume. Pasagerii au fost, efectiv, lipiți de spătarul scaunului și rămași țepeni în acea poziție pe toată durata călătoriei.

Cea de-a doua generație Tesla Roadster urmează să fie lansată pe piață abia în 2020, iar Elon Musk se laudă de un an că va fi o mașină care va stabili o mulțime de recorduri.

După cum spuneam, viitorul Roadster va atinge aproape suta de kilometri pe oră în mai puțin de două secunde, un record față de orice mașină electrică de până acum.

De asemenea, promite cea mai îndelungată autonomie de până acum – 1.000 de kilometri – la o singură încărcare și o viteză maximă de 400 km/h.

Asta înseamnă că bate recordul de viteză deținut de mașina electrică chinezească NIO EP9 (310 km/h).

Tesla Roadster 2 va fi cea mai rapidă mașină de serie fabricată vreodată, omologată să circule pe drumurile publice. Incredibila accelerație de la 0 la 96,5 km/h în doar 1,9 secunde bate chiar și recordul deținut de automobilele pe carburant – în acest caz, Bugatti Chiron.

Evident, prețul va fi măsură. Primele 1.000 de unități vor fi vândute cu 250.000 de dolari, iar apoi, Musk vrea să o dea mai “ieftină”, cu 200.000 de dolari.

Tesla Roadster 2 va putea transporta patru persoane (cu tot cu șofer), iar cea mai interesantă tehnologie cu care va fi dotată provine din domeniul aerospațial. Viitoarea mândrie a lui Elon Musk va fi echipată cu zece propulsoare mici de rachetă, responsabile pentru fantastica accelerație care va bate orice record.

 

Sursa: playtech.ro